Pe scurt
Asigurarea de viață e un contract: tu plătești periodic o primă, iar asigurătorul se obligă să plătească suma asigurată oamenilor pe care i-ai trecut în poliță, dacă tu nu mai ești. Unele polițe doar protejează, altele adună și bani. Ghidul explică fiecare mecanism — fără să îți recomande vreunul.
Ce este asigurarea de viață
Asigurarea de viață e un contract între un om și o societate de asigurare. Omul plătește o primă — de obicei lunar sau anual —, iar societatea se obligă în schimb să plătească o sumă stabilită dinainte, numită sumă asigurată, dacă persoana asigurată moare în perioada acoperită de contract. Banii merg la beneficiari, adică la oamenii trecuți în poliță.
Legea nu obligă pe nimeni să aibă o asigurare de viață — e o asigurare facultativă. Rostul ei e ca, în lipsa ta, cei apropiați să nu rămână și fără sprijinul financiar care venea de la tine: ratele, chiria, școala copiilor să poată merge mai departe. Singura situație în care ți se cere una e la unele credite — despre asta, puțin mai jos.
Cuvintele din poliță, pe înțeles
- Contractantul — cel care semnează polița și plătește primele. De cele mai multe ori e chiar persoana asigurată.
- Asiguratul — omul pe a cărui viață se face asigurarea.
- Beneficiarul — cine primește suma asigurată. Îl alegi tu, la semnare, și de regulă îl poți schimba pe parcurs.
- Prima — banii pe care îi plătești, la termenele scrise în contract.
- Suma asigurată — banii pe care îi plătește asigurătorul când se întâmplă ce scrie în poliță.
Tipurile de asigurare de viață
Sub același nume stau trei mecanisme destul de diferite. Le luăm pe rând, de la cel mai simplu. Iar înainte de toate, o lămurire: ghidul explică fiecare tip ca să înțelegi ce ți se oferă — nu îți recomandă niciunul. Alegerea depinde de situația fiecăruia.
Asigurarea de risc — numită și „pe termen"
Forma cea mai simplă. Alegi suma asigurată și perioada: un număr de ani sau până la o vârstă anume. Plătești prima pe toată durata. Dacă mori în perioada asta, beneficiarii primesc suma asigurată. Dacă perioada se încheie și ești bine, contractul se termină și, de regulă, nu primești nimic înapoi.
„Am plătit degeaba?" Nu: la fel funcționează și RCA-ul. Ai plătit pentru protecția care a existat în fiecare zi a contractului — doar că, din fericire, nu a fost nevoie de ea.
Asigurarea mixtă — cu economisire
Aici prima se împarte în două: o parte plătește protecția, ca la asigurarea de risc, iar cealaltă se strânge, an de an, într-un cont al poliței. Dacă mori în perioada contractului, beneficiarii primesc suma asigurată. Dacă ajungi cu bine la capătul contractului — la „maturitate", cum îi spun asigurătorii —, banii strânși ți se plătesc ție, în condițiile scrise în contract.
Pentru că doar o parte din primă merge spre protecție, la aceeași primă plătită protecția e de obicei mai mică decât la o poliță de risc. Nu e un defect — e alt mecanism, care face două lucruri deodată.
Unit-linked — cu componentă de investiție
Și aici prima se împarte: o parte pentru protecție, iar cealaltă se investește în fonduri, sub formă de „unități" — de aici numele. Partea investită nu e garantată: valoarea ei crește sau scade odată cu piețele financiare. La final poți primi mai mult decât ai plătit — sau mai puțin.
Diferența esențială față de celelalte tipuri: riscul investiției e al tău, nu al asigurătorului. De aceea, înainte de o astfel de poliță, distribuitorul trebuie să îți pună întrebări despre situația și așteptările tale — iar tu întreabă, la rândul tău, tot ce nu înțelegi. Pentru decizia în sine, discută cu un consultant autorizat; ghidul îți dă doar înțelegerea cu care să mergi la discuție.
De ținut minte
Niciun tip nu e „cel mai bun" pentru toată lumea. Ce ți se potrivește ție depinde de vârstă, de familie, de datorii, de venituri — lucruri pe care un ghid nu are cum să le știe. Aici înveți mecanismele; alegerea o faci împreună cu un specialist.
Asigurarea de viață la credit
Dacă iei un credit ipotecar, o întâlnești aproape sigur: banca cere, de regulă, și o asigurare de viață pe numele celui împrumutat. Rostul ei e simplu: dacă omul care plătește ratele moare, asigurătorul plătește băncii ce a mai rămas din credit, iar familia nu rămâne cu datoria.
De obicei e o poliță de risc, cu suma asigurată legată de soldul creditului: pe măsură ce datoria scade, scade și suma. Banca e trecută beneficiar pentru partea de credit rămasă; dacă suma asigurată e mai mare decât datoria, diferența ajunge, de regulă, la ceilalți beneficiari sau la moștenitori.
Înainte să semnezi, două întrebări de pus băncii: poți aduce o poliță de la un asigurător ales de tine, nu doar pe cea propusă de bancă? Și ce condiții trebuie să îndeplinească polița ca să fie acceptată? Practica diferă de la o bancă la alta, iar răspunsul care contează e cel primit în scris, pentru creditul tău.
Beneficiarii
Beneficiarul e omul care primește suma asigurată. Îl treci în poliță la semnare: pe nume, cu date de identificare, sau printr-o formulare generală — de pildă „moștenitorii legali". Poți trece mai multe persoane și, de regulă, poți împărți suma între ele, în procente.
Viața se schimbă, iar polița ține pasul: de regulă, beneficiarii se pot schimba oricând pe durata contractului, printr-o cerere scrisă la asigurător. Dacă nu ai desemnat pe nimeni, suma ajunge, de regulă, la moștenitorii legali.
Un amănunt care contează: dacă beneficiarul e trecut limpede, cu numele lui, asigurătorul îi plătește direct lui. Dacă în poliță scrie doar „moștenitorii legali", plata se face după ce se lămurește cine sunt aceștia — adică mai târziu.
Un gest care contează
Spune-le celor dragi că polița există și unde e păstrat contractul. Asigurătorul nu află singur că trebuie să plătească — cineva trebuie să îi ceară asta. O poliță despre care nu știe nimeni riscă să nu fie plătită niciodată, nu pentru că cineva refuză, ci pentru că nimeni nu o cere.
Verificarea unei asigurări de viață
E o situație des întâlnită și grea: a murit cineva apropiat și bănuiești că avea o asigurare de viață, dar nu găsești nicio hârtie. Uite pe unde se caută, pas cu pas:
- Prin acte. Caută contractul de asigurare, chitanțe, scrisori sau e-mailuri de la o societate de asigurare. Polițele se plătesc și se reînnoiesc periodic, deci lasă urme.
- Pe extrasele de cont. Plățile regulate către un asigurător — lunare sau anuale — sunt cel mai limpede semn că o poliță a existat.
- La banca unde avea credite. La creditele ipotecare există, de regulă, și o asigurare de viață legată de credit. Banca îți poate spune dacă a fost cazul.
- La angajator. Unele firme fac asigurări de viață de grup pentru angajați. Întreabă la serviciul de personal.
- Direct la asigurători. Cu certificatul de deces și cu actele care îți arată calitatea — de beneficiar sau de moștenitor — poți cere fiecărei societăți să verifice dacă persoana figurează în evidențele ei.
- La Fondul de Garantare a Asiguraților. Dacă societatea la care era polița a intrat între timp în faliment, de plăți se ocupă FGA. Cum funcționează fondul am explicat în ghidul despre FGA.
Un registru unic, în care să cauți de acasă toate polițele unei persoane, nu îți putem indica — verificarea se face pas cu pas, instituție cu instituție.
Întrebări
Ai o întrebare care nu se regăsește aici? Scrie-ne din pagina de contact — răspundem în aceleași cuvinte simple.