Cum și-a reparat Mr. Bean mașina cu 1 milion de euro, bani plătiți de asigurator.

Cum și-a reparat Mr. Bean mașina cu 1 milion de euro, bani plătiți de asigurator.

Spread the love

Rowan Atkinson, simpaticul actor pe care îl cunoaștem sub numele de “Mr. Bean”, este și autorul unei “boacăne” de zile mari – bine, mai ales pentru companiile de asigurări.

Totul a început în 1997, când Mr. Bean și-a cumpărat o McLaren F1. Pentru cei care se simt mai puțin bine la viteze mari, recomandăm să nu citească că această F1 poate atinge viteza maximă de 240 mile pe oră – tradus în km, doar 386. Iar pentru cei care sunt interesați de preț – ei bine, Rowan Atkinson a plătit pentru mașină “doar” 647.000 de lire sterline – la cursul de azi cam 724.000 de euro.

Toate au mers bine pentru super-mașină și pentru Mr. Bean până în 2011, cu excepția unui accident minor. 2011 a adus însă un eveniment în urma căruia s-a plătit cea mai mare sumă de până atunci din Marea Britanie, pentru reparații în urma unei daune auto.

McLaren_F1McLaren F1 

Aflat pe un drum mai alunecos, pe lângă Peterborough, în Anglia, Rowan Atkinson și mașina lui iubită au avut ca punct de “finish” un copac. Din fericire, Mr. Bean a scăpat repede, având doar o lovitură la umăr. Iubita lui McLaren F1 este însă cea care a suferit serios, pentru că s-a ales cu toată partea din spate distrusă, ca-n în filme.

Experții de la McLaren au avut nevoie de 4 săptămâni să calculeze cât ar costa reparația. Și suma s-a dovedit a fi cea mai mare de acest fel, plătită vreodată în Marea Britanie – adică 910.000 de lire sterline ( peste un million de euro). Să ne reamintim că Mr. Bean plătise pentru mașină, când a cumpărat-o, “doar” 647.000 de lire sterline.

bean_old

Ei bine, între timp valoarea de piață a mașinii crescuse la 3,5 milioane de lire sterline, așa încât compania de asigurări a plătit banii pentru reparații, care au durat nu mai puțin de un an de zile. Astfel, după 16 luni de la accident, Mr. Bean s-a instalat din nou la volanul McLaren F1.

Este o poveste cu final fericit, cel puțin pentru Rowan Atkinson – poate mai puțin pentru asigurator – căci la patru ani de la eveniment el a vândut McLaren F1 cu “doar” 8 milioane de lire sterline. No comments, că ne place tuturor Mr. Bean, nu?

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x