Ai nevoie de ajutor ?

E important sa detii controlul atunci cand faci alegeri pentru viitor, asa cum sunt asigurarile. In acest punct, Auto-Rca iti vine in ajutor si iti pune la dispozitie cele mai avantajoase optiuni de asigurari, cu detalii complete.

Ce este asigurarea?

Indiferent cât de mult ne place să credem că a evoluat umanitatea și că putem controla lucrurile din jurul nostru, un lucru este cât se poate de sigur: niciodată nu vom știi cu exactitate ce se va petrece în viitor. Nici în cel apropiat și cu atât mai puțin în cel îndepărtat.

Din această cauză și pentru a avea garanția că în cazul în care se întâmplă ceva neplăcut, au fost inventate așa-numitele asigurări.

Astfel, contra unor sume de bani, clienții, fie ei persoane fizice ori juridice, sunt puse de adăpost de problemele cauzate de diverse accidente sau incidente, indiferent de natura lor, dacă sunt stipulate printr-un contract de asigurare.

Print
tu-ai-asigurare-3

Asigurare definiție:

Din punct de vedere tehnic, o asigurare este definită ca o operație financiară ce decurge grație unui contract de asigurare sau a unei obligații prevăzute prin lege.

Prin intermediul lui, compania asiguratoare se obligă să despăgubească asiguratul pentru eventualele pierderi pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor acțiuni independente de voința lui, în schimbul unei sume primite la un anumit interval de timp.

Fi în siguranță:

Cel mai important este că aceste asigurări îți vor oferi un grad de securitate în viața personală, protejându-te în același timp de potențiale dezastre financiare.

Din fericire, în prezent există în țara noastră o mulțime de companii specializate în astfel de produse. Ofertele lor sunt foarte flexibile, putându-se adapta tuturor nevoilor tale.

 

asigurare-fi-in-siguranta-2

Asigură lucrurile importante

Asigurare de viață

Principalul risc acoperit este decesul sau invaliditatea, iar în cazul în care se produce un eveniment nedorit, compania asiguratoare ne va despăgubi atât pe noi (în cazul în care apare riscul de pierdere a capacității de muncă), cât și pe membrii familiei noastre (în caz de deces).

Asigurări călătorie

Adesea, când plecăm în vacanță, nu ne gândim că se poate întâmpla ceva rău. Însă, în cazul în care suferim vreun accident, ne vom trezi cu niște note de plată incredibil de mari, generate de intervențiile medicale. Pentru a reduce acest risc, o asigurare de călătorie ar fi foarte utilă.

Asigurări CASCO

CASCO reprezintă asigurări auto facultative, ce îți protejează și vehiculul tău împotriva accidentelor, indiferent dacă ele au fost generate de tine, ori de către altcineva, dar și împotriva furturilor.

Asigurări auto

Asigurările auto obligatorii (acele asigurări RCA) asigură ceilalți participanți la trafic împotriva daunelor pe care le-am putea genera noi.

Asigurări locuință

Locuința poate reprezenta cea mai valoroasă posesie pe care o persoană o are, iar o asigurare casă o va proteja împotriva fenomenelor naturale, cum ar fi incendiile, inundațiile, dar și a celor antropice, cum ar fi furtul sau vandalismul.

Asigurări sănătate

Indiferent unde te regasesti, nu ai facut suficient pentru sanatatea ta. O solutie completa inseamna preventie + diagnostic + tratament.

Partenerii noștrii:

city-insurance-asigurare-rca-online
asirom-asigurare-rca-online
euroins-asigurare-rca-online
grawe-asigurare-rca-online
allianz-tiriac-asigurare-rca-online
groupama-asigurare-rca-online
omniasig-asigurare-rca-online
generali-asigurare-rca-online